Pentru evenimente deosebite, Dumnezeu a trimis pe slujitorii şi proorocii Săi, cărora El le-a descoperit taina Lui (Amos 3:7). Noi ne gândim la Noe, Moise şi alţii, la fel şi la acei care s-au ridicat în decursul istoriei bisericii. Aşa cum a fost făgăduit în Isa. 40:3 şi Mal. 3:1 şi a fost confirmat de însuşi Isus Hristos în Evanghelii, Ioan Botezătorul s-a ridicat ca premergător, înaintea primei veniri a lui Isus Hristos, cu mesajul de introducere. Slujba lui a fost de o importanţă mântuitoare şi stătea într-o legătură directă cu evenimentele din Împărăţia lui Dumnezeu. Tot aşa Dumnezeu a îndeplinit şi în ultima perioadă de timp de har făgăduinţa Lui şi înainte de ziua Domnului a trimis un mesager ca Ilie, aşa cum a fost prevestit în Mal. 4:5, cu mesajul actual şi Cuvântul descoperit înainte de a doua venire a lui Hristos. Însuşi Isus Hristos a confirmat această făgăduinţă în Mat. 17:11, care mai era atunci pentru viitor, şi a arătat şi înspre slujba lui Ioan care avusese deja loc (vers. 12). Acum este vorba despre pregătirea drumului Domnului şi întoarcerea inimii copiilor lui Dumnezeu la învăţătura şi practica apostolică a părinţilor, cum era vorba atunci despre întoarcerea inimii părinţilor vechitestamentari la copiii Noului legământ (Luca 1:16-17). Aici avem de-a face cu evenimentele de încheiere ale istoriei mântuirii şi cu desăvârşirea Bisericii noutestamentare.

Trezirea spirituală şi mişcarea de vindecare începută în 1946, la care am fost martor din 1949, s-a răspândit în bisericile tradiţionale şi în marile confesiuni creştine. Sute de evanghelişti, chiar şi cei mai renumiţi de acum, au fost inspiraţi şi şi-au început propriile lor slujbe. De atunci au început întâlniri inter-confesionale în întreaga lume, evanghelizări de proporţie, s-a înfiinţat asociaţia „ Oamenilor de afaceri ai Evangheliei depline ” şi au avut loc tot felul de întâlniri carismatice. Acum rugăciunile pentru bolnavi şi practicarea darurilor duhovniceşti nu mai aparţin doar unor grupări minoritare, ci sunt practicate în aproape fiecare confesiune creştină şi sunt recunoscute chiar şi de mass-media. În ciuda acestor lucruri, evangheliştii şi bisericile au rămas în tradiţiile şi învăţăturile lor nebiblice, fără să-şi dea seama de aceasta.

Mulţi dintre credincioşi au auzit despre trezirea menţionată mai înainte, care a început după al II-lea Război Mondial. Totuşi, doar puţini oameni ştiu astăzi cum, când şi prin cine a început Dumnezeu această mişcare. Reverendul Gordon Lindsay din Dallas, Texas, SUA a publicat în anul 1950 o carte cu titlul „WILLIAM BRANHAM - UN OM TRIMIS DE DUMNEZEU ” . În această carte, el a spus că William Marrion Branham a primit în 7 mai 1946 o însărcinare divină, supranaturală, exact cum a primit şi Pavel. Această trimitere divină de o deosebită importanţă pentru planul de mântuire a fost dată de Domnul Însuşi. Gordon Lindsay a scris cum acest bărbat, care a găsit har înaintea lui Dumnezeu, a fost folosit şi confirmat de El într-un mod extraordinar, după modelul apostolic. Oamenii s-au strâns în adunări de mari proporţii, cum nu se mai întâmplase până atunci. Spre sfârşitul anilor 49, mulţi alţi evanghelişti au început să ţină adunări de trezire şi vindecare. Diferenţa dintre William Branham şi toţi ceilalţi care au apărut mai târziu este că omul lui Dumnezeu a pus accentul în predicile sale pe învăţătura biblică, de la începutul slujbei lui, până când a fost luat să fie cu Domnul în anul 1965.

În al doilea val de trezire, deja evangheliştii au avut propriile lor programe. Ceea ce se întâmplă acum în aşa numitul „ al treilea val de trezire ” este pur şi simplu scandalos, văzut din punctul de vedere al Scripturii. Se predică o „ Evanghelie a prosperităţii ” şi se vorbeşte mult despre semne şi minuni; predicatorii petrec mai mult timp cu strângerea colectei şi a darurilor băneşti decât cu predica. Mulţi dintre ei au reuşit să ajungă multi-milionari. Presupusa lor „ demonstrare a puterii ” este mai degrabă un spectacol susţinut de o muzică adecvată. La o privire mai atentă, nu se găseşte nici un pic de substanţă divină în predicarea Cuvântului. Evanghelia veşnic valabilă nu mai este predicată. A devenit un mesaj-evanghelie propriu, dat mai departe după necesităţile fiecăruia. Dacă Dumnezeu Îşi confirmă Cuvântul Său cu ascultătorii şi au loc vindecări, aceasta nu înseamnă ca învăţătorul sau evanghelistul sau făcătorul de minuni ar fi corect. În fiecare an milioane de oameni merg în pelerinaj la aşa-zisele „ locuri sfinte ” sperând să trăiască o minune. Când un evanghelist promite oamenilor suferinzi o vindecare miraculoasă din partea lui Dumnezeu, atunci ei se adună în număr foarte mare. Dar vindecarea dovedeşte doar că Dumnezeu este credincios şi răspunde la rugăciunile celor care cred în ceea ce a făgăduit El. Binecuvântările spirituale vin peste toţi cei ce le doresc, căci este scris: „ căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni, şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi ” (Mat. 5:45).

Conform spuselor Domnului nostru, cei drepţi şi cei nedrepţi trăiesc împreună. Falsul este atât de asemănător cu adevărul, încât se spune: „ Aici este Hristosul. Acolo este Hristosul. ” EL ne-a avertizat de aceasta cu cuvintele: „ Căci se vor scula Hristoşi (unşi cu Duhul) mincinoşi şi prooroci mincinoşi. Ei vor face semne şi minuni, ca să înşele, dacă ar fi cu putinţă, şi pe cei aleşi ” (Mar. 13:22). În realitate Dumnezeu este prezent numai acolo unde El poate arăta drumul Lui şi poate face voia Sa; acolo unde se află Cuvântul şi Duhul Lui şi învăţătura şi practica sunt în concordanţă cu Biblia.