Domnul nostru spune: „ Cine va crede şi se va boteza, va fi mîntuit ” (Mar. 16, 16). Această primă condiţie pentru botez o cere însuşi Domnul, şi anume cel ce primeşte botezul să creadă. Aşa cum se spune în Rom. 10, 17, credinţa vine din predică, iar predica vine din Cuvîntul lui Dumnezeu. Din cauza aceasta a ieşit porunca misionară de a vesti Evanghelia, iar în continuare, cel devenit credincios să fie botezat. Acest fapt este confirmat la prima predică a lui Petru şi în toată practica apostolică: „ Cei ce au primit propovăduirea lui, au fost botezaţi” (Fap. 2, 41). Important este ca oamenii să afle vestirea Cuvîntului şi să se decidă personal pentru Hristos.
Cu exemplul care urmează trebuie să devină clar că credinţa personală este o condiţie absolut necesară pentru botezul biblic. Evanghelistul Filip a fost trimis de către Duhul lui Dumnezeu la un famen etiopian care se întorcea din Ierusalim, citind în carul lui din proorocul Isaia. Filip i-a vestit acestui famen Evanghelia. După aceasta omul a zis spontan: „ Uite apă; ce mă împiedică să fiu botezat?” Omul lui Dumnezeu ştia de necesitatea credinţei şi i-a răspuns famenului: „ ‘Dacă crezi din toată inima, se poate.’ Famenul a răspuns: ‘Cred că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.’ A poruncit să stea carul, s-au pogorît amîndoi în apă, şi Filip a botezat pe famen ” (Fap. 8, 36-38). În timpul lui Ioan Botezătorul, al Domnului nostru şi al apostolilor s-a botezat numai prin scufundare. Amîndoi, cel ce primea botezul şi cel ce boteza, coborau în apă. Astfel s-a întîmplat şi la botezul lui Isus Hristos: „ De îndată ce a fost botezat, Isus a ieşit afară din apă ” (Mat. 3, 16a). Un botez în care cel ce primeşte botezul nu intră în apă pentru a fi botezat prin scufundare, urmînd să iasă apoi afară din apă, nu este nici botezul lui Hristos, nici al apostolilor - un astfel de botez nu este botezul biblic.
Ucenicii L-au înţeles foarte bine pe Domnul lor, ei au înţeles ceea ce a spus El: „ Cine va crede şi se va boteza, va fi mîntuit... ” (Mar. 16, 16). În Sfînta Scriptură şi în primele secole după Hristos nu există nici un indiciu care să arate că a fost botezat vreun sugar. Sfînta Scriptură nu cunoaşte naşi de botez şi nici nu pomeneşte ceva despre faptul că sugarul ar fi eliberat prin botez de păcatul moştenit, pentru ca, fără ştirea lui să devină un copil al lui Dumnezeu. Expresia „ păcatul moştenit ” nu este scrisă în Biblie şi nici nu este pomenit ceva despre o naştere din nou prin botezul în apă. Cel ce acceptă Cuvîntul lui Dumnezeu ca adevăr se va lăsa convins personal de Sfînta Scriptură, care, singură, este competentă în privinţa întrebărilor despre credinţă.
Aşa cum rezultă din prima predică a lui Petru şi din toate celelalte cazuri, pocăinţa şi întoarcerea la Hristos preced botezul (Rom. 2, 4). Un sugar nici nu ştie despre ce este vorba, nici nu are deosebirea păcatulului şi nici nu poate să se pocăiască. Stropirea sau udarea sugarului nu este - dacă o luăm corect - de fapt un botez. Dogma unora potrivit căreia „ în locul tăierii împrejur, care era un semn din Vechiul Testament, a fost rînduit botezul în Noul Testament” , nu este valabilă pentru că nu există nici o încuviinţare scripturală.
Există teologi care caută o „ uşă dosnică” , pentru a justifica „ botezul sugarilor” . Ei se referă la textul din Fap. 16, 32 explicînd că temnicerul din Filipi s-ar fi botezat cu toată casa lui. Ei susţin ipoteza conform căreia în casa respectivă ar fi fost, probabil, şi copii, lucru neconfirmat de relatarea biblică. Înainte de actul botezului a avut loc vestirea Cuvîntului. Noi citim: „ ...şi i-au vestit Cuvîntul Domnului, atît lui cît şi tuturor celor din casa lui.” Aici este vorba despre o casă în care oamenii au auzit Cuvîntul prin predică, au primit credinţa în Dumnezeu şi s-au lăsat botezaţi.
Alţii se întemeiază, la „ botezul sugarilor” , pe fraza exprimată de Domnul: „ Lăsaţi copilaşii să vină la Mine... ” (Mar. 10, 14). Cine citeşte mai departe va constata că Domnul nu a stropit copilaşii, ci i-a luat în braţe, i-a mîngîiat şi i-a binecuvîntat.
Apoi mai există şi aceia care nu dau nici o importanţă botezului. Ei se referă la exprimarea lui Pavel: „De fapt, Hristos m-a trimis nu să botez, ci să propovăduiesc Evanghelia ” (1 Cor. 1, 17). Acest verset nu anulează porunca misionară de a vesti Evanghelia şi de a boteza. Acest text ne arată doar că Pavel s-a dedicat mai ales vestirii şi învăţăturii, iar actul botezului l-a lăsat altor fraţi.
Istoricii bisericii au mai aflat că primii creştini şi cei deveniţi credincioşi în primele secole au fost botezaţi în Numele lui Isus Hristos, şi nu în formula „ În Numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfînt , aşa cum se întîmplă de la instituirea bisericii romane.” (Dr. J. J. Herzog, Abriß der gesamten Kirchengeschichte; pag. 29; K. D. Schmidt, Grundriß der Kirchengeschichte, pag. 73 şi altele). Porunca pentru botez, din Mat. 28, 19: „ Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezîndu-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh” a fost înţeleasă şi practicată corect de apostoli şi de fraţii din timpul imediat următor. Cine citeşte cu răbdare va afla că nu este vorba despre o formulă, ci despre Nume: „ ...botezîndu-i în Numele... ” De aceea ei au botezat, conform poruncii Domnului, în Numele Domnului Isus Hristos.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu